Președintele Klaus Iohannis și Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, s-au întâlnit la Berlin pentru a discuta aspecte esențiale ale cooperării bilaterale dintre România și Germania.
Pe agenda întâlnirii s-au aflat teme cheie precum aderarea României la spațiul Schengen, securitatea regională și europeană, cooperarea economică și relațiile inter-umane. Vizita oficială a evidențiat natura strategică a relațiilor dintre cele două state, bazate pe interese comune de securitate și prosperitate.
„Relațiile excelente dintre România și Germania, de natură strategică, se bazează pe o prietenie tradițională și pe legături istorice și interumane îndelungate”, a subliniat Președinția României. În acest context, s-a discutat despre extinderea cooperării în diverse domenii, cu un accent special pe noile tehnologii și redresarea economică pe baze sustenabile.
Aderarea româniei la spațiul Schengen, o prioritate
Un subiect major al discuțiilor l-a reprezentat aderarea României la spațiul Schengen, un obiectiv susținut activ de Germania. Klaus Iohannis a evidențiat faptul că România își îndeplinește cu succes rolul de garant al securității la frontiera externă a Uniunii Europene, o realitate recunoscută la nivel european. El a subliniat că integrarea completă a țării noastre în Schengen va consolida securitatea acestui spațiu.

