Aflux ridicat de maşini prin Vama Siret: Coada de tiruri care aşteaptă să iasă din România către Ucraina măsoară peste 25 de kilometri

0

Traficul pe drumul european E85 în zona judeţului Suceava a început să crească de la sfârşitul săptămânii trecute, iar, luni, rândul tirurilor care aşteptau să iasă din ţară prin Vama Siret măsura peste 25 de kilometri. 

Şoseaua este blocată de tiruri pe un sens de mers, între Siret şi localitatea Dănila. 

Autorităţile sucevene se aşteaptă ca traficul să se menţină ridicat până la sfârşitul acestei luni, pe fondul cererii crescute de marfă în perioada sărbătorilor de iarnă. 

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat, pentru Monitorul de Suceava, că actuala infrastructură rutieră este deficitară, dar că au fost găsite unele rute ocolitoare. 

„Am identificat două motive pentru care numărul de tiruri care aşteaptă să iasă din ţară a crescut foarte mult. Pe de o parte au fost câteva sincope în prelucrarea datelor în vama ucraineană, iar pe de altă parte este vorba de afluxul enorm de tiruri care aduc şi produse pentru sărbătorile de iarnă. Vor fi echipaje în mai multe puncte pentru a-i determina pe şoferii de tiruri să respecte regulile de circulaţie, inclusiv pe rutele ocolitoare pe care le-am identificat. Totuşi, infrastructura actuală nu ne permite să venim cu foarte multe variante şi soluţii”, a afirmat prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan.