Astronomii au descoperit gaura neagră cu cea mai rapidă creştere din ultimele nouă miliarde de ani, a anunţat miercuri Universitatea Naţională din Australia (ANU), anunţă dpa, citată de news.ro. Gaura neagră, cu masa de trei miliarde de sori, consumă echivalentul unui Pământ în fiecare secundă şi străluceşte de 7.000 de ori mai puternic decât toată lumina din propria galaxie, potrivit echipei internaţionale conduse de astronomii ANU care a descoperit-o.
"Astronomii vânează astfel de obiecte de mai bine de 50 de ani. Au găsit mii de altele mai slabe, dar aceasta uimitor de strălucitoare a trecut neobservată", a afirmat principalul cercetător Christopher Onken al ANU.
"Acum vrem să ştim de ce acesta este diferită - s-a întâmplat ceva catastrofal? Poate două mari galaxii s-au prăbuşit una în cealaltă, canalizând o mulţime de material în gaura neagră pentru a se hrăni", a spus Onken.
"Suntem destul de încrezători că acest record nu va fi doborât. În esenţă, am rămâne fără cer dacă astfel de obiecte s-ar putea ascunde", a spus co-autorul Christian Wolf.





