Începând cu 1 februarie 2026, bancnotele din România vor purta o nouă semnătură. Este prima schimbare de acest tip din ultimii 25 de ani și vine odată cu numirea unui nou casier central la Banca Națională a României (BNR).
Bancnote noi în România din februarie. Mugur Tolici, noul casier central al BNR
Schimbarea nu vizează designul sau valorile nominale, însă pentru colecționari și pentru cei atenți la detalii, este un moment important în istoria monetară recentă a țării. Noul casier central al BNR va fi Mugur Tolici, în vârstă de 56 de ani, unul dintre veteranii instituției monetare. În prezent director al Direcției Resurse Umane, acesta va prelua, de la 1 februarie 2026, funcția de director al Direcției Emisiune, Tezaur și Casierie (DETC), structură esențială pentru activitatea de emisiune monetară a băncii centrale.
Noul director al Direcției emisiune, tezaur și casierie, Tolici îl succede pe Ion Nițu, marcând astfel un sfert de secol de continuitate la nivelul uneia dintre cele mai importante direcții din cadrul BNR. Anunțul a fost făcut public de Cristian Popa, președinte al Comisiei de numismatică și membru al Consiliului de Administrație al BNR, într-o postare pe pagina de socializare a instituției. „Se schimbă banii în România. Nu cu mult, dar se schimbă: pentru prima dată în ultimii 25 de ani, a doua semnătură de pe bancnotele României va fi una nouă”, a transmis acesta.
Ce înseamnă schimbarea pentru români
Practic, bancnotele aflate deja în circulație vor rămâne valabile și vor circula în paralel cu noile emisiuni. BNR subliniază că nu este vorba despre retragerea actualilor bani sau despre o reformă monetară, ci despre o actualizare firească, generată de schimbarea titularului funcției care semnează bancnotele. Pe fiecare bancnotă emisă de BNR apar două semnături: cea a guvernatorului și cea a casierului central. Odată cu numirea lui Mugur Tolici, a doua semnătură va fi modificată pe noile tipăriri. Pentru publicul larg, impactul este mai degrabă simbolic. Pentru pasionații de numismatică însă, fiecare astfel de detaliu contează. O nouă semnătură înseamnă o nouă „serie” în istoria bancnotelor românești.







