Control ANAF ”cu dedicație” pentru Nicolae Guță! Inspectorii au constatat că, în doar 4 ore de cântat pe TikTok, manelistul a primit donații suspecte, de 200.000 de euro

0

Cum numai la noi se poate întâmpla, manelistul milionar Nicolae Guță a fost răsplătit cu donații de 200.000 de euro de pe urma unor intervenții muzicale live pe TikTok, urmărite de 80.000 de internauți. Acesta susține că a rămas doar cu 50.000 de euro după ce platforma l-a impozitat.

 În doar patru ore, în urma live-urilor, celui cândva supranumit ”regele manelelor” i-au intrat în cont o adevărată avere, și asta din dedicații și interpretări ad-hoc, cu formația sa. Fapt de-a dreptul incredibil, căci ”generozitatea” istorică a fanilor  cântărețului i-a  făcut curioși și i-a activat și pe inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Uriașul succes înregistrat de cântărețul fost angajat la CFR Petroșani i-a împins pe cei de la ANAF să facă verificări și să stabilească de la cine provin sumele scurse în contul de TikTok cântărețului, pe numele său Nicolae Linguraru (56 de ani).

Control ANAF ”cu dedicație” pentru Nicolae Guță! ”Sincer să fiu, nu mă așteptam. Nu mă așteptam să fie așa de mare impactul, dar totodată, le mulțumesc tuturor celor ce ne-au urmărit, ca avem vreo 3-4 episoade. Nu prea am interacționat eu direct cu publicul”, a spus Nicolae Guță.

De altfel, inspectorii i-au luat în vizor și pe alți ”influenceri” ori vedete care fac bani serioși în urma donațiilor TikTok.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.