"Transparenţă totală în cheltuirea banilor publici. Despre angajaţii Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale în Consilii de Administraţie. Public lista lor, aşa cum m-am angajat că fac încă de la audierea din Comisiile de specialitate ale Parlamentului. Demisia sau demiterea, după caz, a unor oameni din Minister (o bună parte consilieri, numiţi politic) văd că nu a reuşit să îi facă să se simtă obligaţi să se retragă şi din Consiliile de Administraţie ale institutelor de cercetare. De exemplu, Cristian Vasilcoiu, fost consilier al fostului Ministru al Muncii, O. Vasilescu, la Institutul Naţional Pentru Textile şi Pielărie şi în trecut, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică şi Tehnica Măsurării. Ion Gibescu, director de cabinet al fostului Ministru, la Institutul Naţional de Cercetare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare. Am rezolvat eu lucrurile", scrie ministrul pe pagina sa de Facebook.
Pe lista menţionată, în dreptul lui Cristian Vasilcoiu scrie "suspendat la iniţiativa funcţionarului public începând cu data de 5 noiembrie".
Violeta Alexandru precizează, de asemenea, că singurul aflat în subordinea directă a ministerului este Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale, unde indemnizaţia este de 1.709 lei/ lună.





