Tensiunile dintre Statele Unite și Rusia ating un nou nivel alarmant.

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că a ordonat desfășurarea a două submarine nucleare în apropierea Rusiei, după ce fostul președinte rus Dmitri Medvedev a lansat o serie de declarații amenințătoare la adresa Washingtonului.

„Pe baza declarațiilor extrem de provocatoare ale fostului președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, care este în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, am ordonat ca două submarine nucleare să fie poziționate în regiunile corespunzătoare, în eventualitatea în care aceste declarații prostești și incendiare sunt mai mult decât atât”, a transmis Donald Trump într-o postare pe platforma sa, Truth Social.

Liderul de la Casa Albă a subliniat importanța cuvintelor într-un astfel de context tensionat, avertizând că afirmațiile nechibzuite pot avea consecințe grave.

Ce a transmis Donald Trump

„Cuvintele sunt foarte importante și pot duce adesea la consecințe neintenționate. Sper că acesta nu va fi unul dintre acele cazuri”, a adăugat Trump.

Conflictul verbal dintre Trump și Medvedev a escaladat în ultimele zile pe rețelele sociale. Joi, Medvedev – cunoscut pentru pozițiile sale dure și apropierea de Vladimir Putin – l-a avertizat pe Donald Trump să nu uite de arsenalul nuclear imens pe care Rusia îl deține încă din perioada sovietică. Mesajul a venit ca răspuns la avertismentul anterior al liderului american, care îl îndemnase pe Medvedev să fie atent la declarațiile făcute.

Marți, Trump a lansat un ultimatum: Rusia are zece zile să accepte o încetare a focului în Ucraina, în caz contrar urmând să fie sancționată cu tarife vamale dure, împreună cu statele care îi achiziționează petrolul.

Până în prezent, Kremlinul nu a oferit niciun semn că va respecta termenul-limită impus de Trump. Din contră, Moscova și-a reafirmat propriile condiții pentru o eventuală pace, condiții respinse de Occident și considerate nerealiste.

Dmitri Medvedev a devenit, în ultimii ani, una dintre cele mai agresive voci anti-occidentale din Rusia. Deși mulți critici ai Kremlinului nu iau în serios declarațiile sale, unii diplomați occidentali atrag atenția că acestea reflectă adesea viziunea din cercurile de putere ale Moscovei.