INSP a recomandat carantinarea zonală București-Ilfov! Arafat: E dificil de implementat

UPDATE: Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat, a declarat, joi seara, la Antena 3, că, în opinia sa, carantinarea Capitalei și a județului Ilfov este greu de implementat, fiind vorba despre 3-4 milioane de oameni și cea mai importantă zonă economică a țării.

Raed Arafat a anunțat că vineri, după ședința grupului tehnico-științific, va avea loc și o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, care va lua o decizie.

„Posibilitatea de a implementa măsura carantinei e prima întrebare care se pune. Este impactul mult mai serios decât atunci când carantinăm o localitate mică. (…) Eu ce consider este că măsurile care trebuie luate, dar nu e decizia mea, sunt: întărirea măsurilor de control pe măsurile care deja există și analiză dacă mai sunt și alte măsuri care pot fi implementate. E un punct de vedere personal, să vedem punctul de vedere științific și apoi ce spune CNSU”, a afirmat Arafat.

Știrea inițială: Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a confirmat, joi seara, că INSP a recomandat carantinarea zonală București-Ilfov, iar vineri se va discuta această propunere în grupul tehnico-științific.

„Mâine (vineri, n.red.) acest lucru se va discuta, urmând să vedem ce spun specialiștii”, a precizat Cseke Attila la Digi24.

Cseke Attila a precizat că este și discuția despre obligativitatea certificatului verde pentru toate activitățile.

„Oarecum nu e corect să spui oamenilor care au fost responsabili și s-au vaccinat că tu nu mai poți să ieși pe stradă sau să mergi la un anumit eveniment sau într-un loc public. E și un semn de corectitudine până la urmă. Dacă unii sunt responsabili și au înțeles și s-au protejat pe ei, dar și pe cei de lângă ei, atunci și noi ca societate trebuie să facem acest pas”, a subliniat ministrul interimar al Sănătății.

Acesta a precizat că acest lucru se va discuta în următoarele zile.

Context.

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a propus Comitetului pentru Situații de Urgență carantinarea Bucureștiului și Ilfovului, unde rata de incidență a depăși 15 cazuri la mia de locuitori, au declarat pentru G4Media.ro surse oficiale. Cu toate acestea, șansele ca o decizie de carantinare a Capitalei să fie luată sunt minime, au spus aceleași surse.

Premierul demis Florin Cîțu a anunțat joi că nu este de acord cu carantinarea și ia în calcul impunerea certificatului verde la orice activitate economică din județul Ilfov și din București, inclusiv pentru accesul în magazine și malluri. Premierul demis a adăugat că măsura poate fi luată doar de către Parlament, printr-un amendament la legislația actuală.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed