Inteligenţa artificială este într-o într-o bulă speculativă? Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, a declarat la Italian Tech Week, că inteligenţa artificială se află în prezent într-o într-o bulă speculativă, însă tehnologia este reală, transmite CNBC.
Inteligenţa artificială va aduce beneficii uriașe
Bezos a comparat fenomenul cu alte bule speculative din istorie, precum cea a internetului din anii 2000, explicând că, în astfel de momente, evaluările companiilor se desprind de fundamentele reale ale afacerilor, iar investitorii finanţează deopotrivă idei bune şi idei slabe.
”Este probabil ceea ce se întâmplă astăzi. Dar asta nu înseamnă că tehnologia nu e reală. Inteligenţa artificială este reală şi va schimba fiecare industrie”, a spus Jeff Bezos.
Miliardarul a exemplificat cu situaţii neobişnuite, precum startupuri cu doar şase angajaţi care primesc miliarde de dolari finanţare. Totuşi, a subliniat că bulele industriale pot avea efecte pozitive pe termen lung, amintind de valul din biotehnologie din anii ’90, care a dus la descoperirea unor medicamente salvatoare, chiar dacă multe companii au dispărut.






