
La 81 ani, actorul Alexandru Arșinel a fost operat din nou!
Publicat la 29.09.2020, 14:36:19

În vârstă de 81 ani, veteranul actor al teatrului de revistă românesc a fost ”pe mâini bune”, operația fiind condusă de renumitul medic Monica Pop, care este și managerul Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice București.
În ciuda alarmelor de presă, care-l dau pe directorul Teaturlui ”C. Tănase” internat după o grea intervenție chirurgicală, Alexandru Arșinel este bine, fapt confirmat pentru Money& People chiar de marele actor. Actorul suferă de diabet si, din fericire, acestă operație a fost una ușoară, fiind externat imediat după procedura de implantare a noului cristalin multifocal.
În urmă cu șapte ani, actorul a suferit o grea intervenție chirurgială, de transplant renal, care i-a salvat viața. În condițiile în care pe lista de așteptare se aflau 1.700 de persoane care aveau nevoie de transplant renal, operația actorului a stârnit un scandal imens, acesta fiind acuzat că a fost luat în evidențele Instiutului de Urologie şi Transplant Renal (IUTR) din Cluj cu doar trei zile înainte să primească rinichiul unui donator de 23 de ani.
”De 40 de ani sunt în evidenţa spitalului Davila. De 40 de ani. Am avut peste 30 şi ceva de colici renale care mi-au terminat rinichiul, mai funcţiona 6%. De 40 de ani se ştia”, s-a apărat Arșinel.


Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

People
PRO TV l-a „schimbat” pe Cătălin Măruță cu fiica lui! La doar 11 ani Eva Măruță, a semnat pentru un nou serial

People
Horoscop bani și carieră 8 octombrie 2026. Alegeri mai bine cântărite

People
Statul vrea să-i scoată pe copii din jocurile video! Tudor Dăescu: «România le-a luat locul din spatele blocului, iar acum vrea să le fure și spațiul care le-a mai rămas»

People
Cardiganul pentru bărbați: piesa subestimată a garderobei de toamnă

People
