Marcel Ciolacu îl acuză pe Ilie Bolojan că a sacrificat oameni, a manipulat cifre economice şi a pus economia României „pe brânci”, susţinând că măsurile promovate de premier nu reflectă nici competenţă, nici viziune.
Marcel Ciolacu a lansat un atac extrem de dur la adresa lui Ilie Bolojan
Marcel Ciolacu afirmă că reducerea deficitului bugetar invocată de Ilie Bolojan ar fi fost obţinută prin artificii contabile şi decizii care au lovit direct în populaţie şi mediul privat.
„Ai tăiat degeaba banii gravidelor şi pensionarilor, ai crescut aberant taxele distrugând mediul privat şi ai aruncat economia în haos”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.
Potrivit liderului PSD, scăderea deficitului bugetar ar fi fost realizată prin „scamatorii contabile”, inclusiv prin renunţarea la cheltuieli de investiţii din PNRR, care ar fi fost contabilizate drept venituri pentru a crea aparenţa unei îmbunătăţiri a situaţiei financiare.
„Ilie Bolojan, tot ce ai făcut este grosolan şi crud: ai sacrificat oameni, ai minţit instituţii, ai manipulat cifre şi ai pus economia pe brânci doar ca să-ţi lustruieşti propria legendă. Iar sub poleiala asta nu e nici competenţă, nici viziune”, a mai scris Marcel Ciolacu.
Acesta mai susţine că politicile de austeritate promovate de actualul guvern au dus la creşterea inflaţiei şi la scăderea puterii de cumpărare a românilor.








