Ministrul Breaz e consecvent! O nouă greșeală gramaticală chiar de Ziua Culturii!
Publicat la 16.01.2019, 06:10:12
Ministrul Culturii a recidivat chiar de Ziua Culturii Naţionale! Chiar dacă nu au trecut nici 24 de ore de când presa l-a taxat pe Valer Daniel Breaz pentru o greşeală gramaticală de proporţii, acesta pare ori că nu a învăţat nimic, ori că nu-l interesează. El a avut o nouă scăpare, marţi, într-un discurs susţinut la Ateneul Român din Bucureşti.
"Excelenţa voastră, domnule preşedinte al Academiei Române, Preafericirea Voastră Părinte Patriarh Daniel, doamnelor şi domnilor, dragi colegi, dragi invitaţi, dragi elevi, dragi studenţi, pentru mine este o onoare să mă aflu astăzi aici, în acest loc minunat unde de-a lungul timpului s-au desfăşurat extrem de multe evenimente culturale şi nu numai. Ceea ce spunea în introducerea care a făcut-o (corect este "pe care a făcut-o", n.r.) domnul preşedinte al Academiei o să vorbesc şi o să încerc să exprim câteva lucruri legate de cultura naţională, valori, permanenţe, perspective, în context european", şi-a început ministrul Culturii discursul susţinut la Ateneu.
Articolul integral pe CAPITAL
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Radu Mazăre și-a mai luat două plaje în Madagascar. Fostul primar și-a transformat resortul în „eco-lux”

Actualitate
WARO – Watching Romania aduce la București prima ediție a unui eveniment internațional dedicat orologeriei independente

Actualitate
Forța capitalului românesc! Top 100 companii antreprenoriale din România. Cine sunt cei mai puternici oameni de afaceri

Actualitate
Start-Up Nation revine: 17.600 de tineri pot intra în cursa pentru 250.000 de lei

Actualitate
