Preşedintele Nicuşor Dan susţine că acordul UE-Mercosur este ceva extrem de benefic pentru România, precizând că numai exporturile pe zona auto a României ar urma să fie mai mari cu 10-15 la sută.
Mercosur, benefic pentru România
”Gândiţi-vă că România are exporturi cam de 90 de miliarde de euro, din care cam jumătate sunt exporturi din industria auto, fie direct, fie componente pentru industria auto europeană, care, la rândul ei, exportă maşini. Închipuiţi-vă ce înseamnă o piaţă suplimentară pentru întreaga industrie auto europeană, din care România e o componentă importantă. Va fi o creştere, estimez eu, de 10-15 la sută a industriei auto din România”, a declarat preşedintele Nicuşor Dan.
Potrivit acestuia, la un export de 42 miliarde de euro s-ar adăuga cinci miliarde pentru industria românească.
”Când discutăm de Mercosur trebuie să ne uităm la ambele părţi ale balanţei. Mercosur pentru România este o chestiune extrem de serioasă. Mercosur se dezbate de 25 de ani, iar România are o poziţie oficială formată de vreo zece ani, adică de susţinere a Mercosur”, a adăugat Nicuşor Dan.



