Nicușor Dan a declarat marți, la Helsinki, înainte de participarea la Summitul UE al statelor de pe Flancul de Est, că privește cu rezervă disponibilitatea Rusiei de a ajunge la un acord de pace în viitorul apropiat.

Președintele a vorbit despre sprijinul pentru Ucraina și securitatea Flancului Estic

„Ce este important pentru noi este să oferim Ucrainei posibilitățile pentru a avea un spate în negocierile pe care le desfășoară. Asta înseamnă posibilitatea financiară de a desfășura războiul mai departe și înseamnă garanții de securitate pentru perioada imediată după război. Eu, personal, sunt destul de pesimist cu privire la intenția Rusiei de a avea o pace în perioada imediat următoare, dar de partea noastră trebuie să fim pregătiți să oferim Ucrainei toate mecanismele necesare pentru a negocia asta”, a spus șeful statului, potrivit Agerpres.

Șeful statului a subliniat că reuniunea din Finlanda are ca obiectiv consolidarea cooperării dintre statele de pe Flancul Estic, amintind că atât NATO, cât și Uniunea Europeană dispun de mai multe programe dedicate acestei regiuni. Potrivit lui Nicușor Dan, „scopul acestei întâlniri este de a operaționaliza între țările din Flancul Estic aceste programe și în special Programul european dedicat Flancului Estic”.

Totodată, președintele a evidențiat că, la nivelul NATO, dar și în planurile aprobate de CSAT, sunt luate în calcul toate scenariile posibile.

„Există toate scenariile posibile, numai că ce e important pentru noi acum este, pe de o parte, să sprijinim Ucraina să păstreze linia frontului și în tot acest timp, ani, care urmează, să ne înarmăm astfel încât să descurajăm orice potențial de agresiune viitoare”, a mai declarat Nicușor Dan.