O comisie din Senatul SUA îi va cita pe şefii Facebook, Google şi Twitter, dacă vor refuza participarea la o audiere programată pe 1 octombrie

La audiere se va discuta despre imunitatea în faţa legii, cunoscută sub numele de Secţiunea 230, de care beneficiază companiile din sectorul tehnologiei în privinţa rspunderii faţă de conţinutul publicat de utilizatorii platformelor lor.

Preşedintele Donald Trump a făcut din tragerea la răspundere a companiilor de tehnologie, care în opinia lui împiedică exprimarea liberă a conservatorilor, o temă a administraţiei sale. În consecinţă, apelurile pentru reformarea prevederilor referitoare la imunitatea în faţa legii s-au intensificat înaintea alegerilor din noiembrie, dar probabilitatea ca Congresul să facă modificări în acest n este scăzută.

Miercuri, Trump s-a întâlnit cu nouă procurori generali republicani ai unor state federale, pentru a discuta despre Secţiunea 230, după ce Departamentul de Justiţie a prezentat un proect legislativ de reformare a legii.

”În ultimii ani, un mic grup de platforme tehnologice foarte puternice şi-au mărit controlul asupra comerţului şi comunicaţiilor din America”, a declarat Trump după întâlnire.

”În fiecare an, nenumăraţi americani sunt blocaţi, trecuţi pe liste negre şi adui la tăcere prin aplicarea unor reguli arbitrare şi maliţioase”, a adăugat preşedintele.

Orice schimbări substanţiale pentru reformarea legii vor trebui să aştepte până după alegeri.

Directorii generali ai Google şi Facebook, alături ce cei ai Apple şi Amazon.com au fost audiaţi recent într-o comisie antitrust din Camera Reprezentanţilor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed