Președintele ASF, Nicu Marcu: Autoritatea a susținut permanent ca listarea Hidroelectrica să fie numai în România. Am a avut încredere în piața din România

0

Într-o intervenție la postul Digi 24, Nicu Marcu, președintele ASF, a declarat că a avut încredere în piața din România în ceea ce privește listarea Hidroelectrica.

„Autoritatea a susținut permanent ca listarea Hidroelectrica să fie numai în România. Am a avut încredere în piața din România, am avut încredere în faptul ca o să fie lichiditate în piață și acest lucru ni s-a confirmat. În urmă cu un an de zile, am tras acest semnal de alarmă, precizând că nu voi fi de acord decât cu o singură listare, iar aceasta să fie făcută în România. Automat, evaluarea Bursei va fi, cât de curând, refăcută și va trece la un alt stadiu de piață emergentă. Iar în acest context, marii investitori din Europa și nu numai din Europa vor veni către Bursa de Valori București, pentru că deja au încredere că Bursa de Valori București este mult mai mare decât până acum și că lucrurile se vor schimba radical. Deja începem să devenim un pol de putere economică în toată această regiune”, a precizat Nicu Marcu.

Cea mai mare vânzare de acțiuni din istoria României a ajuns la final marți, 4 iulie, după ce la ora 12:00 s-a închis oferta de listare la Bursa de Valori București (BVB) a producătorului de energie Hidroelectrica.

Listarea Hidroelectrica poate fi considerată un succes, având subscriere de 476% pe tranşa investitorilor de retail şi o tranşă acoperită integral de investitorii instituţionali încă din primele zile.

„Interesul pentru ofertă ne-a depăşit aşteptările, aducând cu el un val de noi investitori. Sperăm ca aceştia să vadă bursa mai departe de Hidroelectrica şi să realizeze că mai există şi alte oportunităţi în piaţa de capital românească”, a declarat Radu Cojoc, broker la Goldring.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.