Se repetă anul școlar? ANISIE se contrazice cu TURCAN

Vicepremierul României, Raluca Turcan, a declarat la RFI – în contextul pandemiei de coronavirus – că sunt trei scenarii în privința anului școlari: evaluările au loc conform calendarului inițial, evaluările sunt decalate sau anul școlar va fi repetat.

 

„Am solicitat o analiză din partea Ministerului Educației, tocmai pentru a vedea cum se desfășoară educația online și în baza programelor speciale create în parteneriat cu TVR pe educația copiilor. Toate scenariile sunt posibile, nu există o țară în care să nu fie luate în considerare toate scenariile”, a declarat Raluca Turcan, printre altele, conform sursei citate.

 

Contactată de Edupedu.ro pe marginea acestui subiect, ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că, „în ceea ce-i privește pe elevii care trebuie să susțină examenele de Evaluare Națională, Bacalaureat sau studenții care trebuie să își susțină licența, MEC va prezenta săptămâna aceasta variantele posibile pe care le ia în calcul în situația în care se va prelungi această stare de urgență”.

 

„Nu luăm, însă, în calcul să amânăm examenele cu un an”, a întărit Monica Anisie.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed