money.ro
Actualitatemoney.ro

Starea de urgenţă în Mali se prelungeşte cu trei luni

Publicat la 22.01.2013, 07:13:46

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Starea de urgenţă în Mali se prelungeşte cu trei luni

Decizia a fost luată în cadrul unui consiliu de miniştri extraordinar, în timp ce soldaţii francezi şi cei din Mali au redobândit luni controlul asupra localităţilor Diabali şi Douentza (centru), localităţi aflate sub controlul islamiştilor. "Buna derulare a operaţiunilor militare aflate în curs pentru eliberarea regiunilor ocupate din ţara noastră, şi necesitatea de a instaura şi de a menţine un climat social paşnic, impun prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul naţional", conform comunicatului guvernamental.

 

În timpul stării de urgenţă toate reuniunile publice, adunările de orice fel, manifestaţiile pe domeniul public şi orice lucru de natură a tulbura liniştea publică sunt interzise. În cursul zilei de luni militari francezi şi din Mali au pătruns în Dibali (400 km nord de Bamako) şi Douentza (800 km nord-est de Bamako), două localităţi care au fost sub controlul islamiştilor

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite