money.ro
🔔 Alerte
PoliticMihai Voican

VIOLETA ALEXANDRU, ”jandarm” pentru angajatori: ”Nu vreau să creez o situație conflictuală”

Publicat la 24.04.2020, 09:33:35

Distribuie:WhatsAppFacebookX
VIOLETA ALEXANDRU, ”jandarm” pentru angajatori: ”Nu vreau să creez o situație conflictuală”
Urmărește money.ro pe Google News

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, atrage atenția angajatorilor care folosesc angajații trimiși în șomaj tehnic: „Suspendare înseamnă că angajatul rămâne într-un alt spațiu decât spațiul de muncă și nu i se dau sarcini”.

 

„În unele situații angajatorii au cerut angajaților să vină la muncă. Încurajăm pe cei care au trăit o asemenea situație să se adreseze Inspectoratelor Teritoriale de Muncă și să sesizeze dacă acest lucru s-a întâmplat. Eu știu că trecem printr-o perioadă dificilă, dar trebuie să respectăm cu toții legea și trebuie să recunoaștem asumat faptul că atunci când depui o cerere cu respectarea cadrului legal și anume cu suspendarea temporară a contractelor de muncă. Suspendare înseamnă că angajatul rămâne la domiciliu, rămâne într-un alt spațiu decât spațiul de muncă sau nu i se dau sarcini de făcut în această perioadă, angajatorul asumând acest lucru prin solicitarea adresată în vederea obținerii fondurilor guvernamentale”, a spus Alexandru.

 

Ministrul Muncii a cerut ITM-urilor din țară să urmărească astfel de situații.

 

„Am cerut ITM-urilor să urmărească în ce măsură există sesizări din partea angajaților cărora li s-a cerut să desfășoare activități deși erau în șomaj tehnic”, a mai spus Violeta Alexandru.

 

Aceasta a precizat că nu vrea să creeze o situație conflictuală între angajați și angajatori, însă spune că decizia Guvernului Orban de a susține șomajul tehnic a fost făcută tocmai pentru ca angajatorii să nu își piardă angajații, adică să nu fie întrerupte definitiv contractele de muncă.

 

 

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite