Adrian Tănase, Director General Bursa de Valori Bucureşti, vine la Profit Piaţa de Capital.forum – Ediţia a IV-a

CONTEXT

Într-un an în care zgomotul alegerilor acoperă temele economice serioase care preocupă mediul de afaceri, nu doar în România, ci şi în multe din statele occidentale, Profit.ro aduce în dezbatere provocările finanţării prin pieţele de capital, organizând PROFIT PIAŢA DE CAPITAL.forum, ajuns la a IV-a ediţie anul acesta.

După un an 2023 remarcabil pentru bursă, cu un avans de peste 30%, cu randament printre cele mai mari din Europa, şi cu cea mai mare listare din istoria ţării, cea a Hidroelectrica, 2024 nu a început deloc rău. Indicele principal al pieţei, BET, a urcat succesiv pe valori record, avansând cu mai mult de 10% de la începutul anului şi cu peste 50% pe intervalul ultimelor 12 luni.

Avem a treia cea mai mare piaţă din regiune, însă cu lichiditatea nu stăm din păcate la fel de bine. Boom-ul listărilor noi, după semnalul dat de Hidroelectrica, încă se lasă aşteptat, deşi piaţa a început să se mişte.

Economia aşteaptă mult mai mult de la piaţa de capital decât noi maxime istorice la nivelul cotaţiilor. Nevoia de finanţare prin mijloace alternative celor bancare a crescut, mai ales în contextul înăspririi condiţiilor de creditare şi al creşterii dobânzilor.

Piaţa de capital încă nu a devenit o opţiune viabilă pentru finanţarea afacerilor mici şi mijlocii din România, rămâne subdimensionată şi nu avansează în ritmul dorit la capitolul listări.

În ultimii 15 ani, 45 de companii s-au delistat de pe piaţa principală a BVB, de trei ori mai mult decât numărul listărilor. Activitatea de tranzacţionare rămâne redusă, mai ales pe segmental AeRO, cu lichiditatea dominate de câteva companii, iar ponderea capitalizării bursiere în PIB rămâne mult sub media UE, în condiţiile în care nici nivelul din Europa nu se apropie prea mult de cel de peste Ocean.

Lucruri de rezolvat rămân şi în funcţionarea pieţei derivatelor, care să ajute investitorii să-şi acopere riscurile, dar şi pentru câştigarea încrederii investitorilor de retail.

Cadrul macroeconomic, fiscal, social şi geopolitic în care vin aceste provocări nu este nici el deloc simplu, cu alegeri în mai multe valuri şi conflicte armate în apropierea graniţelor şi în Orientul Mijlociu, care continua să afecteze pieţele.

TEME DE DEZBATERE:

Ce perspective de creştere are lichiditatea bursieră? Cum dezgheţăm piaţa listărilor. Ce noi IPO sunt de aşteptat, inclusiv de la companii de stat?

Lecţii din experienţa companiilor care s-au listat.

Perspective pentru investitorii de retail. Ce poate atrage populaţia să-şi plaseze banii pe piaţa de capital.

Nevoi de creştere a transparenţei bursei şi companiilor listate.

Provocări pentru piaţa secundară, unde în mod special lichiditatea e redusă.

Cât de facil este accesul investitorilor străini la acţiunile româneşti? În ce stadiu şi ce aşteptări realiste mai există pentru crearea unei uniuni a pieţelor de capital europene?

Ce schimbări de reglementare sunt aşteptat de la ASF? Provocări fiscale pentru piaţa de capital.

Care este stadiul proiectului Contrapărţii Centrale şi şansele operaţionalizării anul acesta. Impact pentru bursă.

Perspective pentru pieţele de capital în contextul aşteptării unor scăderi ale dobânzilor de către băncile centrale.

Provocări pentru fondurile de pensii. Ce oportunităţi de investiţii au fondurile de pensii, ce măsuri şi soluţii sunt necesare pentru limitele de expunere.

Perspective pentru fondurile de capital de risc.

Soluţii de finanţare pentru startup-uri prin piaţa de capital.

Cum evoluează tranzacţionarea titlurilor de stat la bursă.

Cum poate piaţa de obligaţiuni corporate să devină mai activă decât e acum.

Nevoia de educaţie financiară pentru piaţa de capital. Care sunt zonele disfuncţionale. Comunicarea cu investitorii: carenţe, provocări şi soluţii.

Perspectiva promovării BVB la statului de piaţă emergent de către MCSI. Cum va arăta piaţa derivatelor şi pe ce lichiditate vom putea miza în anii următori?

Cum afectează tensiunile internaţionale piaţa de capital românească? Ce măsuri la nivel intern pot atenua problemele?

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed