Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice: România, recunoscută de OCDE drept exemplu de bune practici în guvernanţa corporativă

”Eforturile României de a reforma guvernanţa companiilor de stat au fost recunoscute, astăzi, de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), în cadrul atelierului tehnic de lucru «Sprijinirea reformei şi a privatizării întreprinderilor de stat din Uzbekistan», desfăşurat la Tashkent. La acest eveniment a participat, din partea Guvernului României, Mihai Precup, preşedintele Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP)”, a transmis, miercuri, instituţia, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, preşedintele Precup a evidenţiat că România a fost prezentată ca model de bune practici în ceea ce priveşte selecţia şi numirea transparentă a membrilor consiliilor de administraţie ale companiilor de stat, datorită măsurilor implementate de Guvern şi AMEPIP.

”Experienţa noastră recentă în îmbunătăţirea procedurilor de selecţie pentru conducerea companiilor publice, alături de reformele legislative adoptate, a transformat România într-un model demn de urmat. Recunoaşterea din partea OCDE ne onorează şi ne motivează să continuăm pe calea reformelor şi a progresului. Aceste realizări sunt rezultatul eforturilor noastre susţinute şi al angajamentului ferm de a respecta standardele OCDE şi ale Comisiei Europene.”, a declarat preşedintele AMEPIP.

De asemenea, potrivit documentului citat, în cadrul intervenţiei sale, reprezentantul României a prezentat platforma gestionată de AMEPIP, operaţionalizată la începutul lunii martie, subliniind rolul acesteia în monitorizarea eficientă a indicatorilor financiari, nefinanciari şi de guvernanţă corporativă ai companiilor de stat.

”Prin intermediul platformei, asigurăm o monitorizare transparentă şi riguroasă a performanţei companiilor publice, având ca scop final aderarea României la OCDE, unul dintre cele mai importante obiective strategice de ţară”, a adăugat preşedintele Mihai Precup.

Potrivit datelor transmise de (AMEPIP), ”România a fost invitată să împărtăşească detalii despre procesul de selecţie a membrilor consiliilor de administraţie, inclusiv criteriile şi standardele aplicate. Aceste bune practici pot servi drept model pentru Uzbekistan şi alte ţări interesate în reformarea guvernanţei corporative”.


”AMEPIP îşi va menţine angajamentul şi ritmul susţinut de a implementa cu fermitate standardele de guvernanţă corporativă la nivelul tuturor companiilor de stat, asigurând un management dedicat atingerii obiectivelor de performanţă, elemente esenţiale pentru parcursul României către aderarea la OCDE”, se mai arată în comunicatul de presă.

”Suntem profund dedicaţi consolidării standardelor de guvernanţă corporativă din România şi ne menţinem angajamentul de a continua reformele cu un ritm susţinut, printr-o colaborare strânsă şi o comunicare constantă, precum şi printr-un parteneriat activ şi dialog deschis cu companiile de stat. Împreună, vom construi o Românie modernă, prosperă şi competitivă pe scena globală, un stat membru valoros al OCDE şi un exemplu de bune practici pentru întreaga lume.”, a conchis preşedintele Mihai Precup.


Atelierul tehnic a reunit reprezentanţi ai instituţiilor şi autorităţilor publice din Uzbekistan, precum şi ai OCDE şi altor state europene, experţi, cu scopul de a facilita schimbul de experienţe şi de a identifica cele mai bune practici în reforma şi privatizarea companiilor de stat din Uzbekistan.

În ianuarie 2022, România a obţinut statutul de candidat la OCDE, deschizând calea către un proces detaliat de evaluare şi alinieri. Până la finalul lui 2022, România a finalizat atât Foaia de parcurs, care stabileşte etapele şi termenii aderării, cât şi Memorandumul Iniţial, o autoevaluare a gradului de aliniere la standardele OCDE. Din ianuarie 2023, România se află în plin dialog cu cele 26 de comitete/grupuri de lucru sectoriale ale OCDE, demonstrând preocuparea pentru alinierea la cele mai bune practici la nivel internaţional.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed