America nu lasă Ucraina pe mâna lui Putin. Vin ajutoarele de peste Ocean!

Camera Reprezentanţilor din SUA a votat, sâmbătă, un pachet de ajutor cheie în valoare de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina.

Pachetul include ajutor pentru Ucraina în lupta împotriva Rusiei.

Preşedintele american Joe Biden afirmă că adoptarea de către Camera Reprezentanţilor a proiectelor de lege privind ajutorul pentru Ucraina, Israel şi regiunea Indo-Pacific transmite un „mesaj clar” despre leadership-ul american în lume, relatează CNN.

„Astăzi, membrii ambelor partide din Camera Reprezentanţilor au votat pentru a promova interesele noastre de securitate naţională şi pentru a trimite un mesaj clar cu privire la puterea leadership-ului american pe scena mondială. În acest punct critic de răscruce, ei s-au unit pentru a răspunde apelului istoriei, adoptând o legislaţie urgentă privind securitatea naţională pentru care am luptat luni de zile pentru a o asigura”, a precizat Biden într-un comunicat.

„Îndemn Senatul să îmi trimită rapid acest pachet de măsuri, astfel încât să îl pot promulga şi să putem trimite rapid arme şi echipamente în Ucraina pentru a răspunde nevoilor urgente de pe câmpul de luptă”, a adăugat el.

Preşedintelew Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat anterior că anul acesta nu poate fi doar un an de discuţii, ţara sa având nevoie de decizii ale partenerilor săi. El a argumentat că doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga aviaţia rusă.

Volodimir Zelenski a amintit că vineri a fost o zi grea, cu atacuri chiar în centrul oraşului Dnipro şi în regiunea Odesa.

”Când Ucraina apelează la parteneri pentru sistemele de apărare aeriană pe care le au, dar care sunt necesare aici, chiar aici, pentru a proteja vieţi – vorbim despre o adevărată alianţă. Şi aici, în Ucraina, apreciem eforturile fiecărui lider, fiecărui stat care este cu adevărat activ, cu adevărat angajat să îşi îndeplinească promisiunile şi să încerce să sporească capacităţile apărării noastre aeriane”, a afirmat Zelenki vineri seară, în obişnuitul său discurs zilnic.

”Anul acesta nu poate fi doar un an de discuţii suplimentare. Totul este destul de specific acum. Ucraina are nevoie de apărare aeriană, iar partenerii pot ajuta în acest sens. Avem nevoie de artilerie şi asta este ceva ce lumea are. Doar un număr suficient de sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă poate alunga aviaţia rusă. Avem nevoie de decizii. Şi deciziile sunt posibile. Toţi cei din întrega lume care doresc pacea nu trebuie să se teamă să-şi demonstreze puterea de a proteja viaţa”, a adăugat el.

Statele membre NATO au ajuns la un acord asupra trimiterii unor sisteme de apărare antiaeriană suplimentare – inclusiv baterii de tip PATRIOT – a anunţat vineri secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

”NATO a verificat capacităţile existente în interiorul Alianţei şi există sisteme  disponibile pentru Ucraina”, a anunţat Jens Stoltenberg la finalul unu consiliu – prin videoconferinţă – între miniştrii Apărării din NATO şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed