Asociaţia Transportatorilor de Persoane din judeţul Iaşi şi-a anunţat susţinerea pentru candidatul PSD la şefia Consiliului Judeţean

Vicepreşedintele FORT, Florin Bocai, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că între Asociaţia Transportatorilor de Persoane din judeţul Iaşi, care grupează 30 de companii, şi filiala ieşeană a PSD a fost semnat un protocol de colaborare, care prevede susţinerea candidatului social-democrat la şefia Consiliului Judeţean în alegerile din 9 iunie.

 

Totodată, Bocai a precizat că în prezent serviciul public de transport judeţean este tratat ”superficial şi discreţionar” de actuala conducere a Consiliului Judeţean.

 

”Misiunea Consiliului Judeţean este să susţină şi să ajute la gestionarea transportului din judeţ, să pună pe primul loc călătorul şi pe toţi ceilalţi actori implicaţi. În acest moment nu există o colaborare între operatorii de transport şi administraţia judeţeană, iar călătorii au de suferit. Planul de transport judeţean pentru şase ani propus de actualul preşedinte al CJ Iaşi Costel Alexe a fost suspendat şi mai apoi anulat de instanţă. La acest moment, Iaşiul este singurul judeţ care nu are un plan operaţional de transport. Mai mult, forma iniţială a programului fracţionează transportul, astfel încât călătorii sunt nevoiţi să schimbe două sau chiar trei mijloace de transport, de la firme diferite, ca să parcurgă un traseu de 50-60 de km. Planul oferit de actuala conducere a Consiliului Judeţean nu este funcţional şi ţine la distanţă investitorii din domeniul transportului public. Nu poţi investi într-un domeniu în care autoritatea judeţeană nu îţi oferă încredere, garanţii, susţinere, ba chiar încurcă activitatea”, a declarat Florin Bocai, vicepreşedinte FORT.

 

La rândul său, liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, candidat al social-democraţilor la şefia CJ Iaşi, a afirmat că ”actuala conducere judeţeană a ratat în mod catastrofal concesionarea transportului judeţean după o licitaţie măsluită, contestată în instanţă”. 

 

”A fost un proces de lungă durată, pe care actuala conducere judeţeană PNL l-a pierdut lamentabil. Asemenea experienţă de proastă factură, marcată de reaua-credinţă a administraţiei, trebuie să dispară din viaţa ieşenilor”, a declarat Bogdan Cojocaru.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed