Carburanții se scumpesc de la 1 iulie

Se scumpesc carburanții

Carburanţii se scumpesc de 1 iulie, după ce s-au ieftinit, în ultimele săptămâni. Guvernul a decis, încă de la sfârşitul anului trecut, să crească accizele la benzină şi motorină, în două etape.

Prima etapă a avut loc la 1 ianuarie. Atunci, preţurile la pompă au crescut, imediat. Benzina s-a scumpit cu 29 de bani pe litru, iar motorina cu 26 de bani pe litru, în comparaţie cu sfârşitul anului trecut.

Conform calendarului stabilit de autorităţi, a doua majorare a accizelor la carburanţi va avea loc la 1 iulie.

De exemplu, accizele la benzina fără plumb vor fi majorate cu 363,24 lei / 1.000 de litri, iar cele la motorină cu 332,9 lei / 1.000 de litri, în comparaţie cu nivelul stabilit la 1 ianuarie.

Ca urmare a creşterii accizei, litrul de benzină va fi mai scump cu 36 de bani, iar cel de motorină, cu 33 de bani. Dacă adăugăm şi TVA de 19%, atunci litrul de benzină va costa mai mult cu circa 43 de bani, iar cel de motorină, cu circa 40 de bani, potrivit Economedia.

Economiştii pun necesitatea majorării accizelor la carburanţi mai ales pe seama situaţiei bugetare. Numai în primele patru luni, deficitul bugetar a urcat la 57,2 mld. lei, respectiv 3,24% din PIB, în condiţiile în care ţinta pentru totul anul e de 5% din PIB.

Scumpirea carburanţilor de la 1 iulie ar veni după ce preţurile la pompă au scăzut, în ultimele săptămâni.

De exemplu, în ţară, pe 16 iunie, litrul de benzină costa, în medie, 6 lei şi 96 de bani, cu 28 de bani mai puţin decât pe 16 mai, potrivit statisticilor Peco-Online, consultate de Economedia. Cel de motorină s-a vândut, în medie, cu 7 lei şi 2 bani, cu 19 bani mai puţin decât în urmă cu o lună, conform sursei citate.

Preţurile la pompă au scăzut în contextul în care cotaţia barilului de petrol Brent a coborât în ultima vreme şi a ajuns, pe 4 iunie, la 76,2 de dolari, cel mai mic nivel din luna ianuarie. În ultimele zile însă, cotaţia a crescut uşor şi a ajuns la circa 80 de dolari pe baril.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed