Care sunt cea mai falsificate bancnote în România. Raport îngrijorător din partea BNR

Un raport al Băncii Naționale a României arată că instituția a descoperit aproape 6.000 de bancnote românești falsificate, cu 31% mai multe decât în 2022.

Bancnota de 100 de lei este cea mai falsificată

Cea mai falsificată bancnotă a fost cea de 100 de lei. Vorbim de 5.750 de astfel de bucăți descoperite de autorități. De asemenea, vorbim și de bancnota de 50 de lei, care a fost falsificată de 77 de ori, dar și de cea de 200 de lei, care a fost copiată de 32 de ori, reiese din raportul BNR.

Foarte multe bancnote falsificate au fost descoperite după ce au fost introduse pe piață. Așadar, din cele aproape 6.000 de bucăți, doar 800 au fost depistate de autorități înainte, în cadrul unor acțiuni specifice.

Acțiunile pentru combaterea falsificării bancnotelor au continuat și anul acesta. În luna aprilie, polițiștii au făcut mai multe percheziții domiciliare și au descoperit mai mulți bani falși.

Banconte false, folosite în Iași

Din primele cercetări, a reieșit că un bărbat și o femeie au făcut mai multe plăți în diferite magazine din Iași, cu bani falși. În urma acestor percheziții, polițiștii au găsit în casa celor doi 61 de bancnote false, fiecare în valoare de 100 de lei.

În acest sens, cei doi suspecți au fost reținuți inițial pentru 24 de ore, iar în momentul de față continuă cercetările în acest dosar.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed