Casca Vision Pro ar putea fi lansată în curând în afara Statelor Unite

Casca Vision Pro ar urma să fie lansată pe pieţele din Marea Britanie, Canada şi China începând cu a treia săptămână a lunii iulie, susţin surse anonime citate de MacRumors.

La fel ca în Statele Unite, magazinele Apple vor face modificări speciale pentru ca potenţialii clienţi să poată testa casca înainte de o achiziţiona.

În Marea Britanie, de exemplu, Apple ar urma să monteze o serie de elemente de mobilie, precum fotolii, pe care clienţii să poată sta pe durata demo-ului.

Pentru a amplasa mobila necesară testelor pentru Vision Pro, Apple va realiza, cel mai probabil, o redecorare internă a magazinelor din aceste ţări.

Este posibil ca acesta să fie doar primul val al extinderii disponibilităţii, iar în lunile şi anii următori casca de „spatial computing” a celor de la Apple să ajungă într-un număr din ce în ce mai mare de ţări.

În Statele Unite, Vision Pro costă începând de la 3.500 de dolari.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed