Câți bani a cheltuit un român care a plecat în Grecia cu mașina electrică: „Pericol? De prea multă relaxare”

Un român a împărtășit pe un grup de Facebook destinat vacanțelor experiența sa de călătorie cu mașina electrică până în Grecia. „M-a costat 327 lei, în comparație cu transportul de anul trecut, 1800 lei”, a spus bărbatul. Postarea sa a generat o serie de reacții contradictorii și ironii.

Costurile călătoriei cu mașina electrică în Grecia

Bărbatul a început postarea cu o comparație a costurilor între călătoria sa de anul trecut cu mașina diesel și cea de anul acesta cu mașina electrică.

Transportul dus-întors București – Paxos – București și cei 280 km parcurși în Paxos l-au costat doar 327 lei, comparativ cu cei 1800 lei cheltuiți anul trecut pe traseul București – Lefkada – București. De asemenea, el a subliniat că nu a avut probleme majore pe drum și că încărcarea mașinii nu a fost o pierdere de timp.

Itinerariul și stațiile de încărcare

El a detaliat opririle făcute pentru încărcarea mașinii:

Prima oprire: Petrom înainte de Podul Prieteniei – încărcare de 12 minute, cost 28 lei.

A doua oprire: Supercharger Sofia – încărcare gratuită de 35 de minute, timp suficient pentru a merge la toaletă și a lua o înghețată.

A treia oprire: Petrol Kulata – încărcare de 24 de minute, cost 47 lei.

A patra oprire: Audi Ioannina – încărcare de mare viteză, cost 150 lei pentru o încărcare de 82%.

În final, a ajuns la feribotul din Igoumenitsa cu mașina încărcată la 86%. La ghișeu i s-a confirmat că nu este nicio problemă cu încărcarea mașinii electrice pe feribot, chiar dacă teoretic ar trebui să fie încărcată doar până la 40%.

Încărcarea mașinii electrice pe parcursul vacanței în Grecia

Pe parcursul întregii vacanțe, turistul român a menționat că și-a încărcat mașina la locul de cazare. La întoarcere, a încărcat în Sofia și Ruse, ajungând acasă cu o baterie încărcată la 82%.

„Am primit un aparat de măsurare și am încărcat mașina la fiecare două zile, între 15-25%. La finalul vacanței, având în vedere că suma totală a fost de aproximativ 20 de euro, administratorul ne-a spus că nu mai trebuie să plătim nimic, deoarece consumul a fost foarte mic. Fericiți, am plecat cu bateria încărcată 100% către feribot.

Drumul pe continent, la 42 de grade, cu mașina plină, aer condiționat pornit și cu o viteză de 130 km/h pe autostradă până la Salonic, ne-a consumat 79% din baterie. Ne-am oprit peste noapte la Holiday Inn, unde am încărcat mașina la unul din cele două încărcătoare recent instalate în parcarea subterană.

Am plătit 102 lei. Parcarea a fost taxată separat cu 10 euro pe zi la hotel. Drumul spre România a fost gratuit, cu încărcări în Sofia și Ruse, ajungând acasă cu 82% baterie. A meritat vacanța cu mașina electrică? Cu siguranță. Pericol? Doar de prea multă relaxare. Mai merg cu mașina electrică în Grecia? De acum înainte, de fiecare dată”, a încheiat bărbatul.

Cum au reacționat internauții

„Erou național te facem, îți mulțumim că ne faci aerul mai puțin poluat.” Postarea sa a stârnit o mulțime de comentarii contradictorii, dar și ironii din partea șoferilor sceptici față de mașinile electrice.

„Erou național te facem. Cu această excursie electrificată ai salvat planeta. Bravo și ține-o tot așa. Noi, muritorii de rând, îți mulțumim și suntem profund recunoscători că ne faci aerul mai puțin poluat”, a scris cineva.

„Sunt și eu la categoria cârcotași. Vreau să subliniez că anul trecut am avut o pană de curent, după un incendiu pe continent în Alexandroupouli (!!) pe insula Samothraki, timp de trei zile, când nici măcar bere rece nu aveam, din motive evidente. Cred că atunci ai fi putut cumpăra o mașină electrică de acolo la un sfert din preț”, a scris un utilizator pe „Forum Grecia”.

„Drum bun, mergeți sănătoși și să vă întoarceți la fel! Nu sunt cârcotaș, dar nici nu m-au convins electricele. Nu vreau să aud argumente pro sau contra, pentru că deja le știu”, a scris un alt român.

„Principial, nu-mi plac participanții anonimi, parcă o postare care nu pleacă de la o bază reală începe din start cu un dezavantaj. Un om ascuns nu poate oferi o părere pertinentă tocmai din cauza inexistenței sale… în rest, vacanțe plăcute tuturor”, a concluzionat un alt internaut.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed