Cele mai spectaculoase avioane Boeing

Boeing 80

Primul zbor: 27 iulie 1928
Capacitate: 18 pasageri, 3 membri ai echipei, 408 kg cargo

Viteza maximă: 222 kilometri la oră

Aeronava nu excelează prin nimic. S-a impus însă în lumea aviaţiei prin simplu fapt că este primul avion american creat special pentru transportul pasagerilor, astfel că interiorul nu arăta prea rău.

Boeing 80

Scaunele erau din piele, existau lămpi pentru cei ce doreau să citească şi apă caldă. „Modelul a creat premisele pentru ce urma să devină Boeing, un gigant pe piaţa aeronavelor comerciale. Era o construcţie de oţel şi aluminiu, acoperită de o carcasă de plastic, cu o cabină bine dotată care a costat 140.000 de dolari”, povesteşte  Tom Ballantyne, un reputat ziarist din domeniu aviaţiei, actualmente corespondent şef la Orient Aviation.

Boeing 247

Boeing 247

Primul zbor: 8 ianuarie 1933
Capacitate: 10 pasageri, 3 membri ai echipei, 182 kg de corespondenţă
Viteza maximă-322 km la oră

Este prima aeronavă modernă din istoria aviaţiei. Mai rapid, mai uşor de pilotat şi mult mai sigur, modelul este primul dotat cu punte de aterizare retractabilă, cu pilot automat şi dispozitiv de protecţie contra jivrajului. Cu toate acestea, un drum New York -Los Angeles presupunea cu un 247 20 de ore de zbor şi 7 opriri.” Boeing 247, un avion cu două motoare, este cunoscut ca primul model construit complet din metal, cu aripile în consolă şi tren de aterizare retractabil”, explică ziaristul.

314 Clipper Flying Boat

Boeing 314

Primul zbor: 7 iunie 1938
Capacitate: 74 de pasageri, 10 membri ai echipajului
Viteza maximă: 320 de kilometri la oră

Este avionul care a efectuat prima cursă trans-Atlantică, în 1939. De asemenea, cu acest avion se făceau curse regulate san Franciscp-Hong Kong, care durau, doar într-un sens câte 6 zile. „Este prima aeronavă care a reuşit să sfideze distanţele foarte mari. Una din cele mai mari aeronave de la aceea vreme, 314 Clipper a creat practic ideea de avion de cursă regulată”, mai spune Tom Ballantyne.

Boeing 307 Stratoliner

boeing 307Primul zbor: 31 Decembrie, 1938
Capacitate: 33 de pasageri, 5 membri ai echipajului
Viteză maximă: 396 kilometri la oră

Modelul 307 a făcut diferenţa prin faptul că dispunea de o cabină etanş, pentru ca avionul să poată
zbura deasupra norilor, dar şi pentru a fi protejat de condiţiile meteo nefavorabile. 307 a fost totodată, primul avion în care lucra un inginer responsabil de probleme tehnice, astfel încât pilotul să se poate concentra exclusiv asupra zborului.

Un avion 307 a fost cumpărat de aviatorul Howard Hughes, care l-a transformat într-un penthouse zburător dotat cu un dormitor, 2 băi şi o zonă de relaxare. „Având la bază bombardierul B17, 307 Stratoliner a fost primul avion de pasager dotat cu cabină etanş care putea zbura la o altitudine de 6.000 de metri. Comercializarea avionului a început în 1940, dar a fost întrerupt la scurt timp de izbucniorea celui de-al doilea război mondial”, povesteşte  Ballantyne.

Boeing 707
Boeing 707

Primul zbor: 20 decembrie, 1957
Capacitate: până la 181 de persoană
Viteză maximă: 966 de kilometru la oră

Pentru zilele noastre, Boeing 707 nu reprezintă cine ştie ce avion. A fost totuşi deschizător de drumuri pentru modelele care au urmat.

„Boeing-ul cu patru motoare nu a fost primul avion cu reacţie folosit de companiile aeriene, dar cu siguranţă a fost singurul de mare succes. A dominat piaţa pe segmentul său până în 1970 fiind considerat modelul care a deschis era avioanelor cu reacţie”, apreciază ziaristul de la Orient Aviation.

 

Boeing 727

Boeing 727

Primul zbor: 9 februarie, 1963
Capacitate: 131 pasageri
Viteză maximă: 966 de kilometri la oră

Cu acest model, Boeing a dat practic lovitura pe piaţă. Iniţial au vrut să scoată pe piaţă 250 de avioane, dar cererea a fost aşa de mare încât au suplimentat producţia. În total, până în 1984, când s-a sistat producţia, s-au comercializat 1832 de bucăţi. Construit pentru a deservi rute mai scurte, cu o coadă în formă de T şi trei motoare montate în spate, modelul avea multe calităţi, dar şi un inconvenient deranjant-era foarte zgomotos.

Boeing 737

Boeing 737

Primul zbor: 9 aprilie, 1967
Capacitate:până la 107 pasageri
Viteză maximă: 933 de kilometri la oră

Dacă 727 a fost foarte bine vândut, 737 a bătut orice record în materia de vânzări.La nivel global, s-au comercializat 6.887 avioane, succesul de piaţă datorându-se şi faptului că a fost primul model care a introdus 6 scaune pe un rând, mutând motorul sub aripă. De asemenea, 737 este mult mai silenţios decât predecesorul său şi produce mult mai puţine vibraţii în timpul zborului.

Boeing 747

boeing 747

Primul zbor: 9 februarie, 1969
Capacitate:până la 490 de pasageri
Viteză maximă:1,028 kilometri la oră

Este avionul cu reacţie iconic pentru secolul 20. Gândit ca o soluţie pentru a descongestiona aeroporturile, 747 este de 2,5 ori mai mare decât 707 şi primul cu cea mai mare lăţime din lume. Modelul se diferenţiază de predecesoare prin faptul că are cocpitul pe o punte mai înaltă permiţând astfel existenţa unei uşi de urgenţă.  

Boeing 777

boeing 777

Primul zbor: 12 iunie, 1994
Capacitate:până la 440 de pasageri
Viteză maximă:990 kilometri la oră

Este primul avion preansamblat pe computer şi cel mai lat din lume, surclasând astfel modelul 747. Este folosit pentru zborurile trans-oceanice şi poate parcurge până la 17.370 de kilometri.

Boeing 787 Dreamliner

boeing 787

Primul zbor: 15 decembrie 2009
Capacitate: până la 250 de pasageri
Viteză maximă: 0,85 Mach

Dreamliner este „o revoluţie” în materie de design şi a adus aeronautica comercială în secolul 21. Fuselajul său îl face cu 20% mai uşor decât alte modele şi este cu 20% mai eficient din punct de vedere al consumului de combustibil decât oricare aeronavă de dimensiuni similare.-
Aceasta pe lângă faptul că este o aeronavă mult mai confortabilă, oferind pasagerilor geamuri mai mari şi mai mult spaţiu.

Sursa foto: Boeing, Wikimedia, CNN, TK ALI/AIRLINES

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed