Complexul Energetic Oltenia concediază peste 120 de angajați

CEO a făcut anunțul

Complexul Energetic Oltenia a anunțat, marți, că va concedia 124 de angajați care aveau contract determinat de muncă, din cauza închiderii unor perimetre miniere și a planului de restructurare. De asemenea, compania va concedia și angajați care au abateri disciplinare și „nu și-au însușit aptitudinile profesionale necesare”.

„În urma analizei efectuate în fiecare subunitate a Complexului Energetic Oltenia, în zonele unde activitatea se restrânge prin închiderea unor perimetre miniere, conform Planului de Restructurare și cu încadrarea în Bugetul de Venituri și Cheltuieli aprobat pentru anul 2024, un număr de 124 angajați nu vor beneficia de prelungirea contractelor de muncă pe perioadă determinată. Aceste măsuri sunt necesare pentru a ne alinia strategiei de restructurare și pentru a menține echilibrul financiar. În același timp, dorim să subliniem că angajații care au înregistrat abateri disciplinare, absențe nemotivate, concedii fără plată sau care nu și-au însușit aptitudinile profesionale necesare nu vor beneficia de prelungirea contractelor de muncă pe perioadă determinată”, arată un comunicat transmis de companie.

Aproximativ 40 de foști angajați ai Complexului Energetic Oltenia au protestat luni dimineață, 1 iulie, în fața sediului de la Târgu Jiu. Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că societatea le-a încetat contractele de muncă, fără preaviz.

Ulterior protestului de luni, reprezentanții protestatarilor au fost primiți la discuții de către membrii Directoratului societății și Directorul Direcției Resurse Umane, transmite CEO.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed