Copil de 3 ani, adus drogat la Spitalul de Urgență Constanța

Caz șocant

O fetiță în vârstă de trei ani a fost internată de urgență la Spitalul Județean Constanța, după ce a fost adusă de mama sa cu simptomele specifice unei supradoze. În urma analizelor se sânge, fetița a ieșit pozitiv la canabis.

Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că fetița se simțea rău și îi străluceau ochii într-un mod nefiresc.

Medicii au presupus că fetița a ingerat substanțe stupefiante, motiv pentru care au testat-o, iar pacienta a ieșit pozitiv la canabis. Copilul a primit tratament de urgență, iar personalul medical a anunțat Poliția. Totodată, a fost testată și femeia pentru consum de stupefiante, însă rezultatul a fost negativ.

La fața locului, au ajuns inclusiv ofițeri de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, care au audiat-o pe mama copilului. Femeia ar fi cetățean olandez și ar lucra ca navigator pentru o companie din Țările de Jos. Aceasta ar veni destul de des în România, în condițiile în care soțul ei este român și locuiește la Agigea.

Mama a fost audiată de polițiști și ar fi menționat că nu știe cum a fost posibil ca fiica ei să fie intoxicată cu stupefiante. Ea a precizat că în ziua respectivă dusese copilul la un magazin care comercializează produse alimentare tradiționale românești.

Mama fetiței a spus că cea mică ar fi mâncat prăjituri, jeleuri și bomboane, însă nu a putut să facă legătura între aceste produse și faptul că fiica ei a ajuns la spital drogată cu marijuana.

Anchetatorii au mers la magazinul indicat de mamă, de unde au ridicat mostre din mărfurile puse la vânzare. Ofițerii antidrog sunt de părere că cea mai plauzibilă ipoteză ar fi aceea că fetița de trei ani a fost ținută într-un mediu în care s-a consumat canabis și copilul ar fi fumat pasiv.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed