Credit nevoi personale 2024. Câți bani poți lua de la BCR, Banca Transilvania și BRD

Credit nevoi personale 2024. Câți bani poți lua de la BCR, Banca Transilvania și BRD. Creditul de nevoi personale poate fi accesat și ușor și poate fi de mare ajutor în anumite situații.

Practic, un credit de nevoi personale în 2024 te ajută să poți obține o sumă mare de bani într-un timp scurt, cu doar câteva documente.

Fiecare bancă în parte are ofertele sale. Unele bănci oferă bani mai mulți, altele mai puțini. Totodată, și dobânda este un variată.

Ce credit de nevoi personale poți lua în 2024 de la BCR? Creditul George poate fi accesat atât fizic, din sucursală, cât și din aplicația mobilă.

Dobânda pentru un astfel de credit, care se acordă pe o perioadă maximă de 5 ani (60 de luni) pornește de la 9,79% până la 19,99%, însă banca oferă și reduceri la dobândă pentru anumite tipuri de clienți: 1% reducere la dobândă pentru românii care încasează salariul sau pensia în cont curent la această bancă, 1,5% pentru românii care încasează veniturile la BCR și vor să refinanțeze un credit de la altă bancă și 0,5% reducere la dobândă pentru clienții care achiziționează o asigurare care oferă protecție extinsă pentru situațiile neprevăzute.

În ceea ce privește suma maximă pe care un român o poate obține prin intermediul unui credit de nevoi personale de la BCR, aceasta este de 180.00 de lei, iar banca are doar câteva criterii de eligibilitate.

Credit nevoi personale 2024. Câți bani poți lua de la BCR, Banca Transilvania și BRD

Există și mai multe condiții care trebuie respectate. Mai exact, trebuie să ai veniturile din salarii raportate la ANAF sau încasate în cont la BCR, fie venituri din pensie reportate la ANAF, să nu ai restanțe curente, inclusiv popriri pe salariu, să nu fi înregistrat restanțe semnificative la credite, în trecut și să ai vârsta între 18 și până la 65 de ani la finalizarea creditului dacă ești salariat sau până la 75 de ani dacă ești pensionar.

Ce credit de nevoi personale poți lua de la Banca Transilvania în 2024? În primul rând dobânda este fixă și cuprinsă între 8,40% și 18,50%. Limita inferioară a dobânzii anuale de 8,40% se acordă clienților care încasează venitul la această bancă, în caz contrar, dobânda începe de la 10,25%.

În ceea ce privește suma maximă acordată pentru un astfel de credit, aceasta este de 250.000 de lei, cea mai mare sumă care poate fi accesată printr-un astfel de credit la băncile din România.

Criteriile de eligibilitate impuse de Banca Transilvania sunt următoarele: cetățenie română, comportament bun de plată și venituri salariale, pensii sau alte tipuri, stabile în ultimele 3 luni.

Banca BRD oferă un credit de nevoi personale în 2024 cu dobânzi pornind de la 8,95% până la 20,45%. Suma maximă care se poate obține printr-un astfel de credit este de 130.000 de lei.

În ceea ce privește condițiile de eligibilitate, este vorba despre următoarele: cetățenie română, vârstă de minim 18 ani și nu mai mult de 76 la finalizarea creditului, venituri întegistrate la ANAF sau în cont BRD, vechime neîntreruptă la locul de muncă de minim 12 luni, fără restanțe curente sau înregistrări de restanțe semnificative la alte credite, în trecut și să nu ai deja o cerere depusă într-o unitate BRD pentru un credit de nevoi personale, numit la această bancă „Credit de Consum”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed