Creșterea salariului minim vine cu scumpiri la pachet

Crește salariului minim.

Guvernul a aprobat, joi, majorarea salariului minim pe economie, Acest lucru duce și la majorarea punctului de amendă, dar și la alte scumpiri.

Potrivit legislației în vigoare, punctul de amendă reprezintă 5% din valoarea salariului minim. Deoarece salariul minim se va majora la 3.700 de lei începând cu data de 1 iulie, de la acea data și punctul de amendă se va majora.

Astfel, începând de luna viitoare, punctul de amendă se va majora cu 20 de lei, de la 165 cât este în prezent, până la 185 de lei.

Deși săptămâna trecută, premierul Marcel Ciolacu susținea că „punctul de amendă va fi înghețat”, acest lucru nu s-a întâmplat până acum, iar majorarea salariului minim pe economie rămâne legată și de creșterea punctului de amendă. Cu privire la acest lucru, purtătorul de cuvânt al executivului a declarat că „mai este încă răgaz până la 1 iulie”.

„Premierul a comunicat această intenție. Dacă oportunitatea a fost decisă, mai este un răgaz până la 1 iulie să fie adoptată printr-un act normativ”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al guvernului, Mihai Constantin.

Acesta a explicat că, în cazul în care nu se va aplica măsura de înghețare a punctului de amendă, începând de luna viitoare, contravențiile de circulație, și nu numai, vor fi mai scumpe.

„Da, vorbim pe un scenariu ipotetic, dar din câte știu punctul de amendă este 5% din salariul minim și atunci putem face deducția că va suferi modificare în consecință după data de 1 iulie, dar repet, să ajungem acolo întâi”, a mai spus Constantin.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed