Diferențe imense de preț între piață și producători. Cât plătim mai mult la tarabă

Vremea schimbătoare a făcut ca legumele din piață să aibă prețuri mai ridicate față de aceeași perioadă a anilor trecuți. Mai mult, la tarabe, unele prețuri sunt chiar și de trei ori mai mari decât la producători.

Un exemplu ar fi varza, care se vinde acum, la producător, cu aproximativ 1,2 lei/kg. În piețe, prețul ajunge chiar și la 3 lei kilogramul, motivul fiind că producția este mult mai mică în acest an, cultura fiind, totodată, afectată de ploi și de grindină.

Numai în Dâmbovița și în Teleorman, furtuna a distrus 80% din culturile de varză.

Legumele din piață s-au scumpit din cauza vremii

Temperaturile ridicate au făcut, de asemenea, ca roșiile să fie recoltate mai devreme. În piață, kilogramul de roșii se vinde cu până la 12 lei, în condițiile în care, de la producător, prețul pleacă de la 70 de bani, pentru o calitate mai slabă, și urcă până la 3 lei/kg, pentru o calitate ridicată.

De asemenea, castraveții sunt foarte scumpi. În piețe, castraveții se vând cu 6 lei/kg, în timp ce pleacă de la producător la prețul de 1 leu/kg.

Cei mai scumpi sunt ardeii kapia, care pleacă de la producător la un preț de 15-16 lei/kg și ajung să fie vânduți în piețe cu 25-30 de lei/kg.

La producător, prețul cartofilor noi este de 1,5 lei/kg, în timp ce în piață ajunge până la 5 lei/kg. Pentru vinete, prețul stabilit de producători este cuprins între 3 și 5 lei/kg. Pe de altă parte, la tarabă, vinetele se vând cu 8 lei kilogramul, scrie Antena 3 CNN.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed