Geoană are un succesor la NATO. „În toamnă închei mandatul”

Mircea Geoană a făcut anunțul!

Secretarul General adjunct al NATO, Mircea Geoană, a dezvăluit că a discutat deja cu liderii de la Washington despre succesorul său, pentru a doua funcție în Alianța Nord Atlantică.

Mircea Geoană, secretarul adjunct al NATO, a declarat, într-un interviu pentru Antena 3, că a stabilit deja, împreună cu liderii din Alianță, cine va fi cel care îi va prelua funcția, la finalul mandatului.

„Am profitat de această întâlnire cu liderii noștri pentru a discuta cu principalii lideri aliați, cu Jens Stoltenberg, evident, discut în fiecare zi, suntem colegi și prieteni. Mi-am făcut o imagine cu privire la pașii care trebuie să-i facem și pentru a doua succesiune. Prima s-a rezolvat cu Mark Rutte, a doua s-a rezolvat și pentru poziția mea. Voi avea probabil o discuție și cu Mark Rutte pentru a fi sigur că și el este confortabil cu soluția la care ne gândim, dar, în mod evident, în această toamnă, la început de toamnă, într-o perioadă relativ apropiată, voi încheia mandatul aici.

Dar vreau să fiu sigur, așa cum am spus-o de foarte multe ori, că mi-l închei onorabil, cu capul sus și fiind sigur că echipa care vine după noi, vor intra din prima zi pentru că vedeți ce ritm avem, uitați ce probleme sunt și e nevoie ca NATO să fie condus ireproșabil”, a spus Geoană.

Mircea Geoană a mărturisit că cei cinci ani de mandat, în funcția de secretar adjunct al NATO, i-au adus un sentiment de profundă împlinire și se simte onorat că a contribuit la evoluția României ca țară occidentală.

„Cei cinci ani la NATO, reprezintă, cred eu, un fel de arc în timp, am un sentiment de împlinire și de profundă bucurie, de emoție și într-un fel, faptul că n-am muncit de pomană în viața asta, n-am făcut umbră pământului de pomană în viața asta”, a mai transmis Mircea Geoană.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed