Iată legea cu care Polonia a blocat accesul străinilor la terenurile agricole!

Ministrul agriculturii Achim Irimescu a anunțat duminică – 8 mai, că după discuții purtate cu premierul Dacian Cioloș, s-a decis un termen de două săptămâni pentru schițarea unei legi a vânzării și cumpărării terenurilor agricole din România, un act normativ care să blocheze/limiteze accesul străinilor la pământul țării. Astfel, Irimescu a recunoscut că există presiuni din partea fermierilor români pentru modificarea legii, după ce suprafeţe foarte mari de terenuri agricole au devenit proprietatea unor companii străine. ”Vom introduce filtre care să asigure că nu ajunge oricum şi la oricine. E clar că sunt vizate persoanele care nu au cetăţenie română. Este o presiune foarte mare din partea producătorilor români, care consideră că vânzarea a condus la înstrăinarea terenurilor şi producătorii români nu mai au ce să lucreze”, a afirmat Achim Irimescu, potrivit Agerpres.

 

 

Motivul pentru care această modificare legislativă vine atât de târziu după liberalizarea pieței terenurilor din 2014 a fost mereu invocat de politicieni ca fiind regulamentele europene care nu ne-ar lăsa libertatea de a impune limitări. S-a dovedit însă că alte state au reușit să își apere terenurile de fenomenul de acaparare, iar modelul uneia dintre ele – Polonia, ar putea servi ca lecție pentru ce ar fi trebuit să facă sau ce pot face politicienii și tehnocrații Români în al 12-lea ceas!

 

 

Intrată în vigoare de pe 30 aprilie, noua lege privind cumpărarea terenurilor agricole în Polonia nu este una a extremelor așa cum a fost acțiunea legislativă adoptată de Parlamentul Ungariei prin care interzicea complet accesul străinilor la pământ. Polonezii au fost mai diplomați și au fentat toate regulamentele europene astfel încât, în acest moment, Comisia Europeană nu poate critica în nici un fel legea polonezilor.

 

 

”Pământul este un bun național și ar trebui să fie deținut de familii de fermieri, cultivat și administrat de polonezi și de fermieri polonezi”, a declarat Krzysztof Jurgiel, ministrul agriculturii de la Varșovia la scurt timp după intrarea în vigoare a noii legi funciare.

 

mai multe, AICI

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed