Modificări Codul Rutier 2024. Șoferii care au băut pot cere retestarea cu etilotestul

Guvernul a introdus schimbări semnificative în Codul Rutier 2024 printr-o Ordonanță de Urgență, aducând mai multe noutăți pentru șoferi. Una dintre modificări vizează persoanele prinse conducând sub influența alcoolului.

Acestea vor putea solicita retestarea cu aparatul etilotest în anumite condiții. De asemenea, polițistul este obligat să testeze șoferii dacă observă recipiente cu alcool în mașină sau dacă aceștia au antecedente de consum.

Noi obligații pentru polițiști

Potrivit IGPR, polițiștii sunt obligați să efectueze testarea conducătorilor auto în anumite situații: dacă în vehicul sunt recipiente ce pot conține băuturi alcoolice, care prezintă urme de consum sau substanțe psihoactive, și dacă șoferul a comis în mod repetat contravenții legate de consumul de alcool sau droguri în ultimii trei ani.

Aceste modificări includ și obligația de a testa șoferii condamnați pentru infracțiuni legate de alcool și droguri conform Codului Penal și legilor privind traficul și consumul ilicit de droguri.

Retestarea și retragerea Permisului

Un aspect nou introdus este posibilitatea ca persoana testată să solicite o a doua testare după 15-20 de minute de la primul test, dacă concentrația alcoolului expirat a fost de până la 0,10 mg/L. Rezultatul celei mai mici concentrații de alcool va avea valoare juridică.

În cazul refuzului testării, permisul de conducere va fi retras până la primirea rezultatului analizei mostrelor biologice. De asemenea, restituirea permisului reținut va fi condiționată de efectuarea unei evaluări medicale pentru prevenirea recidivelor.

Mai mult, de reglementează posibilitatea imobilizării vehiculului dacă șoferul refuză testarea pentru alcool sau substanțe psihoactive și nu există o altă persoană care să poată prelua conducerea. Determinarea prezenței substanțelor psihoactive în organism se va putea realiza și în laboratoarele IGPR acreditate sau în unitățile sanitare publice autorizate.

Testarea bicicliștilor și trotinetiștilor

Conducătorii de biciclete și trotinete electrice sunt obligați să se supună testării pentru consumul de alcool și substanțe psihoactive. Refuzul constituie contravenție și va fi sancționat.

Totodată, Poliția Română va putea aplica amenzi în baza probelor video. Camerele de monitorizare a traficului vor fi utilizate pentru a înregistra încălcările normelor de circulație, iar imaginile vor constitui probe pentru aplicarea amenzilor.

Datele colectate de administratorii drumurilor publice vor fi prelucrate de polițiști pentru a sancționa șoferii în cazul încălcării normelor de circulație.

Tot potrivit Codului Rutier 2024, șoferii vor putea fi sancționați pe baza înregistrărilor audio-video realizate de alți participanți la trafic.

Aceste înregistrări trebuie să includă data, ora, locul, vehiculul implicat și semnalizarea rutieră relevantă. Polițiștii vor putea utiliza aceste înregistrări pentru a constata contravențiile și a sancționa comportamentele agresive în trafic.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed