Pactul Fiscal

Printre pesimiştii cu privire la soarta Greciei este şi analistul economic Andrei Ciubotaru, invitatul lui Liviu Moldovan în emisiunea Meet the Markets. Ciubotaru a subliniat situaţia dezastruoasă a finanţelor publice ale Greciei. Această situaţie s-a perpetuat şi în perioada în care guvernanţii greci decideau asupra structurii bugetului şi în perioada în care Uniunea Europeană îşi trimitea emisarii la Atena, pentru a monitoriza implementarea deciziilor luate la nivel central.

 

ANDREI CIUBOTARU broker Tradeville: “Datoria emisă de Grecia este în bilanţurile multor instituţii europene şi din afara UE şi este cât se poate de clar că statul grec nu va putea plăti până la ultimul cent această datorie să mai aibă datorii de doar 120 % din PIB în anul 2020, o situaţie care, oricât şi-ar dori piaţa financiară, nu va dispărea din headline-urile, din ştirile de ultimă oră ale agenţiilor financiare de ştiri.”

 

Tratatul european de stabilitate fiscală nu este văzut cu ochi limepezi de analiştii economici. Ei susţin că negocierea documentului cu partenerii europeni nu a fost destul de severă, iar România îşi va asuma astfel obligaţii care îi pot afecta dezvoltarea economică. Analistul economic Lucian Isar şi europeralamentarul democrat-liberal, Sebastian Bodu au dezbătut la The Money Channel posibilele efecte ale noului pact fiscal.

 

 

Tratatul Fiscal prevede ca statele semnatare să menţină bugete echilibrate şi un deficit structural care să nu depăşească 0,5 la sută din PIB. Fiecare stat va fi nevoit să instituie un mecanism de corecţie care se va declanşa automat în caz de deparaj în raport cu acest obiectiv. În caz de depăşire a limitei de 3 la sută din PIB a deficitelor publice anuale, statele vor fi expuse unor sancţiuni, aplicate de Curtea Europeană de Justiţie, în urma sesizării ei nu numai de către Comisie, ci de către oricare stat semnatar. Analistul economic Lucian Isar este de părere că negocierea părţii române cu partenerii europeni trebuia să fie mult mai dură.

 

LUCIAN ISAR, analist economic: “Eu aş mai arunca în luptă nişte condiţii pe care trebuia să le negociem. Tocmai că suntem sub plafonul de 60 % să nu ne legăm de acest deficit structural, care este un element calculabil. Asta trebuia negociat acum, pentru că în momentul în care ai semnat te-ai blocat. Singurul tău spaţiu de manevră este între 0,5 şi 1%, ceva minor. Cu 1% deficit structural nu însemnă că ajungi la 3% deficit total.”

 

Reprezentanţii coaliţiei de guvernare au fost cei care au susţinut tratatul fiscal în timp ce opoziţia contestă vehement acordul. Europerlamentarul Sebastian Bodu este, însă, de părere că România are şansă să negocieze condiţii şi mai bune în ceea ce privesţe pactul fiscal.

 

SEBASTIAN BODU, europerlamentar PDL: “Comisia Europeană este cea care stabileşte paşii. Impementarea se face conform regulilor comisiei. România din fericire stă bine la gradul de îndatorare, mult mai bin e decât alţii. Evident că poate să beneficieze de acel 1% şi nefiind o ţară din zona euro poate să-şi negocieze condiţii mai relaxate”.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed