Parcare în București. Anunț de ultimă oră de la Primăria Capitalei

Parcare în București

Bucuresti, 05 IUNIE 2024. Numărul scurt 7458 este în continuare valabil pentru plata contravalorii serviciului public de parcare, conform contractului în vigoare cu Compania Municipală Parking București S.A. (https://cmpb.ro/page/185).

În cursul zilei de ieri, 4 iunie 2024 am recepționat mai multe sesizări formulate de cetățenii din Municipiul București, prin care ne-au adus la cunoștință faptul că au primit, fără ca în prealabil să fi solicitat și fără a își exprima acordul în acest sens, un mesaj de tip SMS de la expeditorul ParkingB, prin care acesta, în mod eronat, a lăsat să se înțeleagă că numărul 7576 este noul și unicul număr la care se poate plăti parcarea prin SMS în Municipiul București.

Facem precizarea că, potrivit politicii CMPB și prevederilor Regulamentului nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), acest tip de comunicare este interzis și NU ar trebui utilizat în relația cu cetățenii care folosesc această metodă de plată.

Informăm totodată că au fost sesizate autoritățile competente ca urmare a acestei încălcări flagrante a drepturilor cetățenilor și a legislației în vigoare.

Asigurăm pe această cale cetățenii Municipiului București că numărul 7458 este, în continuare, valabil și poate fi folosit atât pentru achitarea serviciului public de parcare, astfel cumreiese și din comunicatul Companiei Municipale Parking București S.A., cât si pentru achitarea altor servicii (bilete de transport public-STB, CFR, Muzeele Municipiului Bucuresti etc., serviciile oferite putând fi vizualizate pe site-ulhttps://7458.ro/despre-7458/ ).

Despre 7458:

Detinut de SMS Ticketing S.R.L. companie de tehnologie cu o experiență vastă în proiecte mari de infrastructură digitală si management, vine în sprijinul cetățenilor în vederea achitării diverselor taxe, precum Rovinietă (fiind distribuitor autorizat al CNAIR), plata prin SMS a parcărilor, plata prin SMS al titlurilor de călătorie pentru mijloace de transport public în comun.

Mai multe informaţii puteţi găsi pewww.7458.ro sau la smsticketing.ro sau ne puteti contacta la [email protected]

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed