Peste 30.000 de turiști, în acest weekend pe litoralul românesc

Vara a început cu dreptul! Peste 30.000 de turişti au fost prezenţi în acest weekend pe litoralul românesc, gradul de ocupare al hotelurilor de fiind de peste 60%, susţine secretarul general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR), Corina Martin.

„În urma consultărilor cu reprezentanţii agenţiilor de turism şi cu hotelierii, în acest weekend gradul de ocupare al hotelurilor de pe întregul litoral a fost de peste 60%. Cele mai aglomerate staţiuni sunt acum, la început de vară, Mamaia, Eforie Nord şi Costineşti. Avem un început de iunie extrem de călduros. Meteorologii anunţă 33 de grade Celsius, apa mării este şi ea foarte caldă, deja s-au înregistrat 20 de grade, deci cu cel puţin 4 grade peste media normală. Un debut de sezon surprinzător de bun, dar binemeritat şi îndelung aşteptat de turişti şi de operatorii din industria ospitalităţii de pe litoral. Spectacolele la Delfinariu, vizitele în Parcurile de aventură din sudul Litoralului, plimbarea cu Telegondola Mamaia, croazierele pe mare cu plecare din Portul Tomis, turul deasupra oraşului Constanţa şi a Mării Negre din Roata panoramică şi un dejun sau o cină savuroasă de peşte şi fructe de mare la restaurantele din Marina Tomis a oraşului Constanţa se numără pt printre cele mai solicitate atracţii. Nu în ultimul rând, festivalurile de stradă, concertele, petrecerile în cluburi şi restaurante sau pe plajă, dar şi multe competiţii sportive atrag către litoralul românesc un număr foarte mare de turişti şi vizitatori”, a adăugat Corina Martin.

Potrivit sursei citate, turiştii se bucură în această perioadă de tarife reduse cu cel puţin 60-80% faţă de tarifele de plin sezon, dar şi de facilităţile pentru copii, locuri de joacă, piscine încălzite ori spectacole cu animatori.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed