România reciclează mai puțin de 40% din deșeurile de ambalaje

Rata de reciclare a deșeurilor

România înregistrează scăderi semnificative în reciclarea sticlei şi a metalelor, iar la general rata de reciclare a deşeurilor de ambalaje este de doar 38,31%, relevă o analiză de specialitate, publicată miercuri, ce are la bază date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), transmite Agerpres.

Potrivit Clean Recycle, pe grupe de categorii, cele mai semnificative scăderi au fost observate la reciclarea sticlei (de la 42,6% în 2020 la 28,03% în 2021) şi a metalului (de la 51,12% la 44,24%).

Pe de altă parte, se înregistrează progrese modeste în reciclarea plasticului şi a hârtiei/cartonului. Astfel, rata de reciclare a plasticului a crescut de la 30,05%, în 2020, la 31,59% în 2021, iar pentru hârtie şi carton, de la 63,2% la 67,88%.

„Aceste date reprezintă un nou semnal de alarmă pentru România. Aşa cum subliniem de fiecare dată, este clar că România nu realizează progrese suficiente pentru a îndeplini obiectivele de mediu stabilite de Uniunea Europeană”, a declarat, într-un comunicat de presă Cosmin Monda, fondator şi CEO al Clean Recycle.

Clean Recycle este unul dintre primii cinci jucători de pe piaţa locală a transferului de responsabilitate privind deşeurile de ambalaje (OIREP), preluând obligativitatea raportării, colectării şi valorificării ambalajelor şi deşeurilor din ambalaje puse pe piaţă de producători şi importatori.

În primele patru luni din acest an, compania a gestionat o cantitate de peste 37.000 de tone de deşeuri de ambalaje pentru cei 800 de clienţi din portofoliu, din care a fost reciclată o cantitate de 18.000 de tone, iar valorificate prin incinerare 1.700 de tone.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed