Se dau bani de la stat. Românii care pot să primească până la 20.000 de euro

Se dau bani de la stat. Vorbim despre o sumă până la 20.000 de euro de persoană, conform celei mai recente decizii luate de Guvern.

Guvernul a adoptat Hotărârea pentru aprobarea finanţării din Fondul pentru mediu a Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate.

Ce înseamnă acest program și ce prevede? Că producătorii agricoli vor putea cere fonduri de la stat pentru a-şi achiziţiona tractoare şi maşini agricole autopropulsate, inclusiv accesoriile agricole aferente, noi, mai puţin poluante.

Cine poate să primească 20.000 de euro

Au fost alocate 500 de milioane de lei pentru acest program, iar valoarea ce poate fi acordată unui beneficiar la achiziţionarea unui tractor sau a unei maşini agricole autopropulsată este de aproximativ 20.000 de euro.

„Sprijinim micii fermieri prin Administrația Fondului pentru Mediu. Prin programul Rabla pentru tractoare, aceștia vor primi până la 20.000 de euro pentru achiziționarea unui tractor a cărui valoare nu trebuie să depășească 55.000 de euro. Am aprobat, în ședința de guvern, Hotărârea în acest sens. Mecanismul de desfășurare este simplu: beneficiarul casează o rablă, o mașină veche, un tractor vechi și primește un voucher pentru achiziția unui tractor”, a transmis ministrul PNL al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.

În același timp, oficialul a mai adăugat și că în prezent, la AFM, este în curs de elaborare ghidul de finanțare. De asemenea, urmează să fie concretizată şi schema de ajutor de stat pentru ca, în cel mult 30 de zile, ghidul să fie gata pentru a fi pus la dispoziţia potenţialilor beneficiari.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed