Trei săptămâni de la tragedia de la Natisone. Salvatorii încă îl caută pe Cristian

Cristian Molnar, românul luat de viitură în Italia la sfârșitul lunii mai, este căutat acum pe malul râului Natisone, după ce salvatorii au scotocit defileele periculoase ale râului, potrivit news.ro.

Echipele de salvatori au fost la Premariacco, în Friuli, și au căutat „atât cât a fost posibil să caute”, a explicat primarul localității, Michele De Sabata.

„Dar faptul că munca scafandrilor a fost temeinică este demonstrat de ultimele descoperiri”, subliniază De Sabata, citat de News.ro. Apele au returnat cartea de credit a uneia dintre fete și un cercel, dar nu s-a precizat dacă acestea aparțin Patriziei Cormos sau Biancăi Doroș.

Condiții dificile în Râul Natisone

Primarul a subliniat că în râu sunt gropi foarte adânci și „nici măcar dronele subacvatice nu pot intra și ieși”. Coordonatorul Protecției Civile din Premariacco, Matteo Modonutti, a explicat că acum se procedează la un protocol de căutare care va funcționa „cinci zile la rând”. Cristian este căutat de unități canine, care vor continua până joi, când se va reevalua situația.

Cristian Molnar, în vârstă de 25 de ani, a dispărut în râul Natisone, în Premariacco, la 31 mai. Tot atunci au dispărut și Patrizia Cormos și Bianca Doroș, care se aflau împreună cu Cristian. Trupurile neînsuflețite ale celor două fete au fost găsite a doua zi și au fost înmormântate în Satu Mare.

Cei trei tineri încercau să facă poze pe malul râului Natisone, fără a-și imagina ce urma să se întâmple. În câteva minute, nivelul apei a crescut extrem de rapid, iar tinerii nu au mai avut nicio șansă să scape. Au rămas împreună, îmbrățișați, până în ultimul moment, dar au fost luați de curenți.

Intervențiile salvatorilor pe Râul Natisone

În acel moment, doar un elicopter ar fi putut să-i salveze, dar acesta a sosit cu un minut după ce tinerii au fost luați de ape. Doi pompieri au coborât și, cu ajutorul unei bărci, au încercat să-i recupereze, dar curenții erau prea puternici. Un pompier s-a aruncat în apă pentru o ultimă tentativă, dar a fost imediat luat de ape, riscând să moară.

Pe lângă pompieri, au fost implicați și 100 de oameni de la Forțele de Ordine și Protecția Civilă. „Colegii noștri pompieri au încercat în diverse moduri, unii lăsând o frânghie de pe o altă scară de pe pod, alții intervenind direct la fața locului în apă, am încercat tot ce am putut”, a declarat Giorgio Basile, comandantul provincial al pompierilor din Udine.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed