Un autotest pentru HPV, autorizat în SUA

Testul a fost dezvoltat de compania farmaceutică Roche şi oferă o opţiune accesibilă de screening pentru femei.

“Într-o facilitate sanitară, o persoană colectează o probă vaginală, care este trimisă apoi într-un laborator spre analiză cu instrumentul molecular cobas al Roche. Persoanele care au un rezultat pozitiv vor fi dirijate pentru tratament către un furnizor de servicii de sănătate”, a transmis miercuri compania, într-un comunicat.

În Statele Unite, peste jumătate dintre pacienţii diagnosticaţi cu cancer de col uterin nu au făcut niciodată sau au făcut foarte rar o procedură de screening.

Tocmai de aceea, teste mai accesibile precum cel autorizat acum de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA ar putea ajuta la creşterea semnificativă a ratelor de screening.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), circa 99% din cazurile de cancer de col uterin sunt provocate de infecţia cu virusul HPV.

România înregistrează cele mai ridicate rate de incidenţă şi mortalitate prin cancerul de col uterin din Uniunea Europeană, care sunt de 2,7, respectiv 3,2 ori mai mari decât media europeană, arată datele transmis de Acţiunea HPV România, proiect pilot al European Cancer Organization.

Vaccinarea împotriva HPV este considerată cea mai bună metodă de prevenire a cancerului de col uterin. În România, vaccinarea anti-HPV este gratuită pentru fete şi băieţi cu vârste între 11 şi 18 ani, în timp ce femeile cu vârsta cuprinsă între 19 şi 45 de ani beneficiază de vaccinare anti-HPV în regim compensat 50%.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed