Viitorul e aici. Vom putea trăi până la 120 de ani

Vom putea trăi până la 120 de ani

Vom putea trăi și munci până la 120 de ani fără să suferim de durere, de probleme de mobilitate,de demență, de degenerescență maculară, de boli de inimă și alte boli cronice?

Lumea este pe cale să trăiască o revoluție care va schimba absolut totul, scrie El Pais.
Industria anti-ageing – cea care își propune să inverseze sau să întârzie bolile legate de vârstă, nu cea care oferă mici intervenții cutanate și produse topice de îngrijire a pielii – va avea o valoare de aproximativ 610 miliarde de dolari la nivel global până în 2025, scrie El Pais. La sume atât de mari puse în joc la nivel mondial, întrebarea este: cine vor fi marii câștigători ai acestui pariu?

Industria anti-îmbătrânire în curs de dezvoltare își propune să afle totul despre procesele implicate în dezvoltarea bolilor, rănilor și dizabilităților asociate cu vârsta, cu scopul declarat de a le întârzia, de a reduce daunele pe care le provoacă sau a le inversa.
Bătrânețea este un proces fiziologic care are loc în toate organismele și aduce instabilitate genomică, scurtarea telomerilor, disfuncția mitocondrială, senescența celulară, epuizarea celulelor stem și inflamația cronică. Mai aduce și riscul de a suferi de Alzheimer, care afectează aproximativ 50 de milioane de oameni din întreaga lume, și cancer, probabilitatea de a avea boala după vârsta de 80 de ani fiind de aproape 50%. Îmbătrânirea crește și riscul de a dezvolta Parkinson, boli de inimă, fragilitate musculară, artrită, fibroză tisulară, diabet de tip 2, obezitate și multe alte afecțiuni. 

„Aceste boli pot și ar trebui prevenite și, desigur, amânate”, spune José Viña, profesor la Universitatea din Valencia, director de cercetare la INCLIVA (Biomedical Research Institute) și CIBERFES (Biomedical Research Center in Frailty and Healthy Aging).

Ce valoare are industria anti-ageing?

Estimările variază de la medicina preventivă la reprogramarea celulelor. Bank of America (BOFA) estimează că valoarea industriei globale se va ridica la aproximativ 610 de miliarde de dolari până în 2025. În prezent, piața se află la aproximativ 110 de miliarde de dolari, în timp ce rata anuală de creștere este de 28%, spune analistul BOFA Felix Tran. Aceste cifre iau în considerare cinci domenii care vor fi cheie pentru anti-îmbătrânire: genomica, big data și inteligența artificială, hrana pentru viitor, mortalitate, precum și „medicina moonshot” (proiecte care propun idei radicale la probleme mari cu ajutorul tehnologiei). „Numai piața de genomică crește cu o rată de 14% pe an, [și va atinge] 41 de miliarde de dolari până în 2025”, adaugă Tran.
Pe de altă parte, Agenția Aging Analytics estimează că economia longevității va ajunge la 33 de trilioane de dolari până în 2026.

De unde vin banii

Cercetarea biotehnologică privind îmbătrânirea și longevitatea este susținută de miliarde de dolari în investiții din capitalul de risc, industria farmaceutică, organizațiile non-profit și familii bogate. O mare parte din fondurile pe care le primește acest sector provin de la cei mai bogați oameni din lume, precum Jeff Bezos (Amazon), Sam Altman (ChatGPT), Larry Page (Google) sau Peter Thiel (PayPal). Conform El Pais, aceștia finanțează start-up-uri biotehnologice care fac cercetare în reprogramarea celulelor pentru a le restabili vitalitatea.
„Acești [giganți tehnologici] nu se tem de schimbări mari – le place inovația. De asemenea, oamenii din lumea blockchainului și a criptomonedelor sunt foarte interesați. De fapt, în 2021, am primit aproape 28 de milioane de dolari în monedă digitală. A fost cea mai mare campanie filantropică bazată pe monedă digitală din istorie”, explică Maria Entraigues, directorul de dezvoltare la Foundation for the Research of Engineered Negligible Senescence (SENS), care cercetează
metode care pot repara deteriorarea țesutului uman cauzată de vârstă.

Următorul Google

Acest pariu este atât de mare încât, potrivit lui Dmitry Kaminskiy și Margaretta Colangelo – autorii Longevity Industry 1.0 – compania de biotehnologie care va obține rezultate tangibile antiîmbătrânire va deveni următorul Google.
În prezent, peste 50.000 de companii din 20 de sectoare se ocupă de aceste cercetări, cu peste 10.000 de investitori, potrivit datelor Aging Analytics Agency.
Există diverse studii care se află în diferite stadii de dezvoltare: medicamente senolitice și terapiile de înlocuire mitocondrială. Diferite start-up-uri lucrează la tratamente pentru refacerea sau înlocuirea mitocondriilor îmbătrânite, cum ar fi Mitrix Bio, Cellvie, Stealth BioTherapeutics și Yuva Biosciences.
Dacă reprogramarea celulară – care ia adus lui Shinya Yamanaka Premiul Nobel pentru Medicină în 2012 – se dovedește fezabilă după teste ample pe șoareci, ar putea restabili sănătatea și rezistența celulelor umane. 

„Longevitatea ar putea deveni cea mai mare industrie a viitorului, deoarece toată lumea este interesată să trăiască o viață sănătoasă, fericită și poate mai lungă”, spune Marc P. Bernegger, partener fondator al Maximon – o companie elvețiană care sprijină și finanțează crearea de companii focusate pe longevitate.
În Europa și Statele Unite, există deja fonduri de investiții axate exclusiv pe start-up-uri care încearcă să abordeze efectele devastatoare pe care trecerea timpului le are asupra celulelor și moleculelor. „În
jur de 5,2 miliarde de dolari de fonduri au fost strânse de companii în diferite etape ale dezvoltării lor în industria globală a longevității”, estimează Damien Ng, director executiv al cercetării tematice la Julius Baer Group.

Presiune mare pe sistemul de sănătate

O viață mai lungă dar și cu o stare bună de sănătate ar putea avea un impact masiv asupra societății, economiei și politicilor publice ale oricărui stat. Multe țări se află sub amenințarea cheltuielilor nesustenabile, din cauza costului ridicat al bolilor cronice și degenerative.
La nivel mondial, populația îmbătrânește într-un ritm fără precedent. Se estimează că, până în 2030, vor fi 1,4 miliarde de oameni cu vârsta peste 60 de ani în întreaga lume. În 2050, această cifră va depăși 2,1 miliarde, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.
Amânarea, încetinirea sau chiar încetarea declinului asociat bătrâneții ar însemna o revoluție socială și economică. O analiză a Școlii de Afaceri din Londra și a Universității din Oxford a arătat că o încetinire a îmbătrânirii care crește speranța de viață cu doar un an valorează 38 de miliarde de dolari anual, sau 367 de miliarde de dolari dacă durata de viață crește cu 10 ani.

„Ideea este de a adăuga ani sănătoși vieții. Nu este vorba doar despre durata de viață, ci și despre durata sănătății (anii în care o persoană nu are boli). Fără îndoială, am putea trăi mai mult de 100 de ani cu sănătate bună”, afirmă Entraigues. Astăzi, speranța medie de viață la nivel mondial este de 72 de ani.
Visul este ca după vârsta de 100 de ani să fii sănătos să fie un lucru obișnuit, în următoarele decenii.

„Prin eradicarea tuturor bolilor, mulți dintre noi ar putea atinge durata maximă de viață, de aproximativ 120 de ani. Mai multe grupuri de cercetare – inclusiv a noastră – au reușit să prelungească viața cu între 20% și 30% la șoareci, ceea ce este echivalentul a 20 de ani la oameni. Dar nu a fost posibil să dublezi longevitatea unui șoarece.”, spune profesorul José Viña.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed